Preşedintele Finlandei, Sauli Niinistö şi omologul său rus, Vladimir Putin, au avut vineri o convorbire telefonică, în care s-a discutat despre necesitatea încetării focului în Ucraina şi deschiderea coridoarelor umanitare pentru evacuarea civililor, se arată într-un comunicat emis de biroul preşedintelui finlandez. În cadrul convorbirii telefonice, care a durat o oră, preşedintele Sauli Niinistö i-a spus lui Vladimir Putin că înrăutăţirea crizei din Ucraina are un puternic impact asupra poziţiei Occidentului. „Preşedintele Sauli Niinistö a subliniat că este nevoie de încetarea imediată a focului pentru a se asigura evacuarea civililor de-a lungul coridoarelor umanitare.”, se subliniază în comunicatul emis de preşedinţia finlandeză. Anterior, preşedintele Sauli Niinistö a avut o convorbire telefonică cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, în care a discutat despre invazia trupelor ruse în Ucraina”. „Fac tot ce îmi stă în putinţă pentru pace”, a declarat preşedintele finlandez pe Twitter./mbaciu/denisse
(REUTERS – 11 martie)