Copiii lui Dmitri Peskov și deputații Dumei, vizaţi de noi sancțiuni americane

Copiii lui Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Vladimir Putin, și deputații Dumei de Stat a Rusiei sunt vizaţi de noi sancțiuni americane. Soția lui Peskov și doi dintre copiii săi adulți sunt, de asemenea, vizaţi de sancțiuni. Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, și parlamentari ruși sunt complici la invazia militară rusă asupra Ucrainei. Trezoreria SUA a impus sancțiuni împotriva rușilor care au contribuit la invadarea Ucrainei de către Rusia. Lista respectivă cu numele acestora a fost publicată vineri, 11 martie, de Serviciul de presă al Trezoreriei SUA. De data aceasta, membrii familiei lui Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Vladimir Putin, sunt incluși pe lista ”neagră”. ”Sancțiunile împotriva campioanei olimpice la patinaj artistic Tatiana Navka şi cei doi copii Nikolai și Lisa sunt incuşi pe listă, din cauza faptului că ei sunt soția și, respectiv, copiii adulți ai lui Peskov”, se precizează în comunicatul remis. Împotriva lui Dmitri Peskov au fost impuse restricții în data de 3 martie. Pe lângă rudele lui Peskov, pe listă figurează omul de afaceri rus, miliardarul Viktor Vekselberg și zece membri ai Consiliului de administrație al VTB Bank. Doisprezece deputați ai Dumei de Stat sunt vizaţi și ei de restricțiile Washingtonului: Viaceslav Volodin, Iuri Afonin, Evgeni Bessonov, Leonid Kalaşnikov, Vladimir Kaşin, Nikolai Kolomeiţev, Aleksei Kurinnîi, Ivan Melnikov, Dmitri Novikov, Nikolai Osadcii, Kazbek Taisaev, Ghennadi Ziuganov. După cum mai precizează Trezoreria SUA, parlamentarii menționați mai sus au votat în Duma de Stat un proiect de rezoluţie cu un apel adresat din partea Camerei inferioare către președintele rus Vladimir Putin cu privire la necesitatea recunoașterii celor două aşa-zise republici Luhansk şi Doneţk și astfel au creat un pretext fictiv pentru ca Rusia să invadaze Ucraina. Trebuie menționat faptul că includerea pe lista persoanelor vizate de sancțiuni înseamnă înghețarea activelor acestora în Statele Unite și interzicerea cetățenilor sau companiilor americane de a face afaceri cu ei. După cum a mai precizat Washingtonul, vineri președintele american, Joe Biden, a anunțat noi sancțiuni antiruse, care includ anularea facilităţilor comerciale de către Statele Unite și țările G7, precum și un nou embargo asupra diamantelor, caviarului, fructelor de mare și a votcii din Rusia./vdraguta/sdm2
(www.korrespondent.net – 12 martie)