Extinderea atacurilor Rusiei către noi ținte în Ucraina, lângă granița poloneză, reflectă propria frustrare, crescândă, față de ritmul invaziei, a declarat duminică, pentru CNN, Jake Sullivan, consilierul pe probleme de securitate națională de la Casa Albă. Sullivan a precizat că Washingtonul nu intenționează să opereze forțe militare americane în Ucraina, dar că SUA vor apăra „fiecare centimetru” al teritoriului NATO, sporind, totodată, asistența acordată luptătorilor ucraineni, inclusiv prin furnizarea de arme antiaeriene. Jake Sullivan a menționat că SUA și aliații lor vor continua să intensifice presiunea asupra Rusiei și au avertizat că orice demers al Chinei sau al altora, de a oferi Rusiei un colac de salvare sau de a o ajuta să evite sancțiunile occidentale, va avea, „indiscutabil”, consecinţe./cstoica/sdm2
(REUTERS – 13 martie)