Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK Romania) trage un semnal de alarmă: repercusiuni serioase asupra economiei din România după ultima decizie a Parlamentului
- AHK România avertizează că proiectul de transpunere a Directivei Europene 2019/633 privind practicile comerciale neloiale în sectorul agroalimentar, în forma aprobată de Parlamentul României, va avea repercusiuni și va genera dezechilibre pe piață.
- Cu modificările aduse în Parlament, proiectul ar putea avea impact asupra românilor prin posibile creșteri de prețuri, chiar penurie de produse sau o calitate mai slabă a acestora, întrucât instituie bariere de acces pe piață a micilor producători locali.
- Proiectul legislativ aprobat în Parlament ia în considerare doar o parte din întregul ansamblu economic la care participă fermieri, procesatori, producători, retaileri și consumatori deopotrivă.
București, 14 martie 2022 – Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România) atrage atenția asupra riscului adoptării proiectului de lege PL-x nr. 178/2022, privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar, în forma aprobată de Parlamentul României, deoarece aceasta se îndepărtează atât de forma Directivei Europene, cât și de scopul cu care a fost inițiată, și anume de a proteja micii producători locali de la nivelul Uniunii Europene.
Parlamentul României a avut în dezbatere un proiect de transpunere a directivei timp de doi ani, perioadă suficientă în care proiectul ar fi putut fi îmbunătățit și adaptat realităților economice ale României, în special în contextul post-pandemic și geo-politic actual. Cu toate acestea, constatăm că modificările care au fost aduse în Parlamentul României afectează atât forma cât și scopul inițial al proiectului înaintat de Comisia Europeană. AHK România consideră că proiectul de transpunere în forma actuală, ce se află aproape de adoptarea în plenul Camerei Deputaților, for decizional, este departe de o formă care ar putea susține cu adevărat grupurile pe care trebuie să le protejeze (consumatorii finali și producătorii locali).
„Analizând forma actuală a proiectului, observăm cu îngrijorare că dezbaterile organizate în Comisiile Parlamentului nu reflectă aportul părților, ci au condus la un proiect care poate crea dezechilibre pe piață, în loc să le corecteze. Apreciem că românilor li se va limita accesul la o diversitate a produselor românești în magazine, în special produse competitive din perspectiva prețului și a calității, iar producătorii români vor avea de pierdut în fața celor străini din cauza limitării opțiunilor de negociere între părțile implicate în actul comercial impuse de acest proiect de lege. Considerăm că forma actuală, așa cum a fost aprobată de Comisiile de raport din Camera Deputaților, va avea repercusiuni serioase asupra realităților economice din România”, au declarat experții AHK România.
AHK România atrage atenția că un act normativ nu trebuie să permită crearea unor mecanisme discreționare, nejustificate, neloiale, care să afecteze sau să modifice modalitățile de lucru dintre furnizori și retaileri și susține cu convingere că oferta de pe piața liberă trebuie să fie guvernată de cererea consumatorului, nu de prevederi legale lacunare sau discreționare.
Mai mult, considerând perspectivele generate de schimbările îngrijorătoare la nivel geo-politic și într-un moment de criză economică generalizată, AHK România subliniază necesitatea de a privi cu responsabilitate deciziile care vor afecta piața din România în următoarea perioadă, dar și pe termen mediu și lung. „Trebuie găsit un echilibru în prevederile care afectează stabilitatea economică la nivelul tuturor autorităților care veghează și garantează această stabilitate la nivel național”, menționează reprezentanții AHK România.
Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană subliniază necesitatea transpunerii într-o manieră corectă, echilibrată și echitabilă a Directivei privind practicile neloiale, fără intruziuni care să afecteze tocmai acele categorii pentru care aceasta a fost creată – producătorii și consumatorii români.
AHK România în anul aniversar 2022
Pentru AHK România anul aniversar 2022 stă sub semnul sustenabilității, o temă extrem de actuală și care nu poate fi ignorată. Sustenabilitate înseamnă investiții în educație, cercetare și dezvoltare, în calitatea vieții din orașele și regiunile în care trăim. Sustenabilitatea presupune, de asemenea, sisteme economice durabile care să fie acceptate și susținute de societate. Pe acest complex tematic dorim să ne concentrăm în AHK Sustainabilityear 2022 și, printr-o serie de evenimente, să inițiem proiecte „verzi”, să provocăm la un dialog între actorii politici, economici și societatea civilă și să creăm idei noi, inovatoare pentru un viitor sustenabil. Companiile germane sunt pregătite să își pună la dispoziție tehnologiile de care dispun, Know-how-ul și Best Practice, pentru a aduce relațiile economice bilaterale la un nou nivel.
Despre AHK România
AHK România este reprezentanța oficială a economiei germane și totodată cea mai mare Cameră de comerț bilaterală din România. Înființată în 2002, AHK numără peste 550 de firme-membre și oferă companiilor o platformă importantă pentru networking, schimb de informații și experiențe. Prin serviciile pe care le oferă și prin evenimentele pe care le organizează, AHK România susține activ companiile germane la intrarea lor pe piața românească și este totodată partener al firmelor românești interesate de piața germană.
Mai multe informații găsiți pe pagina de internet: www.ahkrumaenien.ro.
RADOR – 14 martie