Dintre cei 460 de copii ucraineni care au intrat în România neînsoţiţi sau provenind din centre de plasament, doar 168 se mai află în sistemul de protecţie specială de la noi din ţară. Ministerul Familiei precizează că situaţia acestor copii, din punct de vedere juridic, este clarificată doar de autorităţile din ţara vecină, în conformitate cu legislaţia proprie şi orice demers privind o posibilă adopţie poate fi iniţiat exclusiv de autorităţile ucrainene. Statul român este obligat să le asigure protecţia până la reîntoarcerea în siguranţă în ţara lor, ne-a transmis reporterul Petruţa Dinu.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 15 martie)/dsirbu