Reprezintă o şansă de a cere factorilor de decizie respectarea şi protejarea drepturilor tuturor consumatorilor şi de a protesta faţă de abuzurile şi nedreptăţile sociale care subminează aceste drepturi. Consumatorul are dreptul de a alege, de a fi informat, de a nu fi înşelat, dreptul de a fi despăgubit şi dreptul de asociere. Ziua a fost stabilită în 1985 printr-o rezoluţie a Adunării Generale a ONU, intitulată „Principiile directoare pentru protecţia consumatorilor”. Momentul naşterii mişcării mondiale privind protecţia consumatorilor îl reprezintă, de fapt, data de 15 martie 1962 ( – 60 de ani), când John Fitzgerald Kennedy, preşedintele de atunci al Statelor Unite ale Americii, a rostit în Congres un mesaj legat de drepturile consumatorilor. În România ziua este marcată din 1991; în august 1992 a fost adoptată Legea de bază în domeniul protecţiei consumatorilor prin Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992