Condiţiile din Mariupol sunt „un adevărat coşmar” (directorul Crucii Roşii)

Oficialii Crucii Roşii au descris condiţiile din oraşul ucrainean Mariupol drept „un adevărat coşmar”. Organizaţia este în imposibilitatea de a trimite ajutoare în oraş, unde zeci de mii de oameni încă sunt blocaţi. Preşedintele ICRC a ajuns în Kiev pentru o vizită care va dura cinci zile. Acesta a cerut facilitatea accesului către civilii care se află în mijlocul luptelor. „Sper să ne putem intensifica asistenţa şi munca în ţară, sper că putem avansa considerabil în privinţa unora din componentele critice ale respectării dreptului internaţional umanitar, că putem să avem un rol în eliberarea prizonierilor, deţinuţilor, dar şi în privinţa ridicării trupurilor neînsufleţite”, a declarat Peter Maurer./aboboc/ilapadat

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 16 martie)