Pierderi anuale de sute de miliarde de euro din cauza spionajului economic

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), în colaborare cu Secția Comercială a Ambasadei Statelor Unite ale Amercii (SUA) la București, a organizat, în data de 15 martie, conferința: „Cele mai bune practici din SUA în domeniul protecției cercetării și dezvoltării, aplicabile de către comunitatea de afaceri, sistemul de sănătate și mediul academic”.
 
În cadrul evenimentului, experții Biroului Federal de Investigații (FBI) au discutat despre modul în care instituțiile academice din SUA, agențiile guvernamentale și agențiile de informații lucrează împreună pentru a securiza cercetarea și dezvoltarea academică, precum și despre cum pot fi protejate informațiile confidențiale din sectorul privat, în cazul furturilor sau abuzurilor din partea unor factori externi.

„Investițiile în cercetare și dezvoltare reprezintă o modalitate importantă pentru companii de a obține și, totodată, de a menține avantajul competitiv. Cercetarea și dezvoltarea se bazează, mai ales în zilele noastre, pe conectivitate digitală. Din nefericire, conectivitatea digitală induce și o largă gamă de riscuri de securitate, fiind afectate toate companiile, indiferent de mărimea lor. Un studiu al European Centre for International Political Economy (ECIPE), realizat în 2019, prevede o pierdere anuala de peste 60 de miliarde de euro din creșterea economică la nivel european, precum și de aproape 300 de mii de locuri de muncă din cauza criminalității cibernetice, cu accent pe furtul cibernetic de secrete comerciale. În consecință, cadrul de reglementare din acest domeniu, aplicat la nivelul Uniunii Europene, trebuie reorientat de la contracararea amenințărilor cibernetice în general, la furtul cibernetic de secrete comerciale în mod specific”, a declarat președintele Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă CCIR, dl. Ștefan Deaconu.
 
„În mod evident, China, sau mai exact spus Partidul Comunist Chinez, dorește să se impună ca o putere economică mondială, dar, din nefericire respectă foarte puțin regulile jocului, folosind de foarte multe ori spionajul comercial. Pentru SUA, de exemplu, costul la nivel naţional, cauzat de spionajul economic, s-a ridicat la 400 de miliarde de dolari, în 2018, China ocupând primul loc între statele care au apelat la această metodă ilegală. Nu este vorba de spionaj economic numai în ceea ce privește echipamentul militar, sunt vizate în foarte mare măsură și alte produse sau servicii, cum ar fi bazele de date. De asemenea, nu sunt vizate numai companiile ci și cetățenii americani, în ultimii ani fiind furate informații despre aproape jumătate din populația SUA. Acest război nu trebuie înțeles ca fiind unul numai între marile puteri economice, cum ar fi SUA sau China, orice companie puternică din lume va fi, la un moment dat, vizată de un atac de spionaj economic”, sunt de părere experții FBI.