Secretarul de stat al Statelor Unite, Antony Blinken, a declarat miercuri că SUA vor „investiga intens şi amănunţit” dacă Rusia a vizat intenţionat jurnalişti în acţiunile sale militare în Ucraina. Cel puţin trei jurnalişti au fost ucişi în Ucraina în ultimele zile – Pierre Zakrzewski, Oleksandra Kuvşinova şi Brent Renaud – şi alţi doi au fost răniţi. „Cercetăm intens şi amănunţit ţintele pe care le vizează forţele ruse, inclusiv dacă în mod deliberat şi intenţionat ţintesc spre civili, jurnalişiti sau alte categorii civile. Este ceva pe care îl investigăm amănunţit şi îl documentăm. Şi alţii cercetează această zonă. Vizarea deliberată a civililor, jurnaliştilor şi alte categorii civile poate constitui crime de război”, a declarat Antony Blinken într-un interviu acordat postului public de radio american NPR. Secretarul american de stat a mai spus că „jurnaliştii stau pe câmpul de luptă şi îşi fac meseria de a spune lumii adevărul”. „Am văzut echipa de la Fox, unde au fost ucişi doi membri, unul rănit – cineva pe care îl cunosc foarte bine, este vorba despre Ben Hall, care a călătorit cu mine în vizitele în lumea întreagă. Este un jurnalist pentru care am o mare afecţiune, este un reporter excepţional, care mi-a pus o serie de întrebări de fiecare dată, în fiecare loc unde am mers”, a subliniat Antony Blinken. „Sper din toată inima şi mă rog pentru el, îi doresc să îşi reia activitatea cât mai repede. Dar ceilalţi doi colegi ai săi şi-au pierdut viaţa, iar a doua zi şi-a pierdut viaţa un mare cameraman”, a mai spus secretarul american de stat./mbaciu/atataru/amondiru
(CNN INTERNATIONAL, 16 martie)