Guvernul rus a condamnat Administrația Joe Biden pentru că l-a etichetat pe Vladimir Putin drept criminal de război

Guvernul rus a condamnat administrația președintelui Joe Biden pentru că l-a etichetat pe Vladimir Putin drept criminal de război. Dl Biden a făcut aceste afirmații răspunzând scurt unei întrebări a unui jurnalist, la Casa Albă. Este pentru prima dată când președintele Biden l-a descris pe omologul său rus drept criminal de război. Ulterior, liderul american a postat un mesaj prin care menționează că Vladimir Putin provoacă devastare groaznică și oroare în Ucraina. Secretara de presă de la Casa Albă, Jen Psaki, a declarat că dl Biden a făcut aceste afirmații sub imperiul emoțiilor, după ce a văzut imagini la televiziune care prezentau acțiunile barbare ale dictatorului brutal. Dna Psaki a precizat că, în prezent, sunt în desfășurare acțiuni ale Departamentului de Stat privind evaluarea acțiunilor Rusiei. Un purtător de cuvânt al dlui Putin a precizat că atacul președintelui SUA este inacceptabil și de neiertat, relatează corespondentul BBC./cstoica/denisse

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 17 martie)