Direcția Principală de Informații (GUR) a Ministerului Apărării de la Kiev a transmis că o parte din mercenarii sirieni consideră participarea la războiul din Ucraina de partea Rusiei ca fiind o șansă pentru dezertare și migrație ilegală în țările membre ale Uniunii Europene – scrie, joi, ziarul Ukrainska Pravda. „Recent, peste 30 de luptători plecaţi din Rusia au ajuns la baza militară Khmeimim, după ce au fost răniți în luptele împotriva apărătorilor Ucrainei. Acest lucru a afectat în mod negativ moralul altor mercenari și a dus la refuzul unora dintre ei de a participa la ostilități. Au existat chiar și cazuri de automutilare în rândul luptătorilor sirieni. Unii dintre mercenari consideră plecarea în Rusia și Belarus drept o șansă pentru dezertare și migrație ilegală în țările UE” – a scris GUR pe Telegram. Potrivit instituţiei, comanda bazei militare ruse Khmeimim din Siria a primit instrucțiuni să trimită zilnic până la 300 de mercenari în Ucraina. Pe 15 martie, 150 de mercenari au fost deja trimiși în Rusia pentru a lua parte la ostilitățile împotriva Ucrainei. Potrivit informațiilor obţinute de serviciul de spionaj al armatei ucrainene, în viitorul apropiat este planificat un transfer de arme, echipamente militare și a alte resurse din Siria în Rusia și în Belarus, pentru a dota trupele invadatoare care luptă în Ucraina. Președintele sirian, Bashar al-Assad, a promis deja că va oferi Rusiei 40.000 de luptători pentru războiul din Ucraina. În cadrul recrutării, mercenarilor li s-a promis că vor executa exclusiv misiuni similare celor din poliție, pentru a restabili ordinea în teritoriile ocupate. Ulterior, însă, printre mercenari au început să se răspândească informaţii că vor lua parte la ostilitățile împotriva armatei ucrainene, iar acest lucru a redus semnificativ „moralul” sirienilor./sdan/ilapadat
(www.pravda.com.ua – 17 martie)