Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR) afirmă că zece milioane de ucraineni au fost nevoiţi să îşi părăsească locuinţele, din cauza războiului, iar viteza şi amploarea strămutării sunt „fără precedent” în ultimele decenii. O parte dintre refugiaţi au părăsit ţara, iar alţii au fost adăpostiţi în alte zone ale Ucrainei. Invazia Rusiei şi cele trei săptămâni şi jumătate de război de la începerea acesteia au strămutat aproximativ un sfert din populaţia Ucrainei. Aproape 3,5 milioane de ucraineni – majoritatea femei şi copii – s-au refugiat peste hotare, îndreptându-se, în număr covârşitor, către vest, în ţări precum Polonia, România şi Republica Moldova. Însă un număr aproape de două ori mai mare de ucraineni au fost strămutaţi intern, părăsind zonele de conflict către părţi comparativ mai sigure, din Ucraina. ONU avertizează că situaţia s-ar putea deteriora şi mai mult, în condiţiile în care 13 milioane de oameni din zonele afectate cel mai grav de lupte au nevoie de protecţie şi de asistenţă umanitară.
BBC SERVICIUL MONDIAL – 20 martie, ora 22:00)/mbrotacel/schelaru