O navă militară, un puitor de mine şi plase, a ieşit astăzi din Portul Militar Constanţa pentru misiuni de cercetare în raioane maritime din apele teritoriale româneşti, după ce Direcţia Hidrografică Maritimă a emis un aviz referitor la existenţa pericolului de mine în zona de nord-vest a Mării Negre. Marinarii români nu au observat mine în zonele în care au patrulat, a declarat purtătorul de cuvânt al Forțelor Navale Române, comandorul Corneliu Pavel.
Corneliu Pavel: Conducerea Forțelor Navale Române a dispus în regim de urgență intensificarea măsurilor de supraveghere a spațiului maritim al României. În acest sens, puitorul de mine și plase „Viceamiral Constantin Bălescu” a ieșit luni, 21 martie, din Portul Militar Constanța pentru a executa misiuni de cercetare în raioane maritime din apele teritoriale românești. Până la acest moment nu au fost observate mine marine în aria de patrulare și nici nu au fost primite informații de la nave comerciale în acest sens. În situația în care se vor constata astfel de raportări, Forțele Navale Române sunt pregătite să acționeze cu mijloacele de contracarare adecvate.
Realizator: Avizul Direcţiei Hidrografice Maritime a fost emis la sfârşitul săptămânii trecute, pe baza informării primite de la Institutul Hidrografic al Marinei Spaniole, instituţia care coordonează activitatea operaţională în Marea Neagră şi Marea Mediterană, având în vedere un avertisment de navigaţie emis de staţia rusească de la Novorosiisk./dstanesc
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 21 martie