Scurgere de amoniac la o uzină de produse chimice din Sumi, nord-estul Ucrainei

Şeful Administraţiei militare din regiunea ucraineană Sumi, Dmitro Jiviţki, a anunţat, luni dimineaţă, o scurgere de amoniac la o uzină de produse chimice din oraş, „Sumhimprom”. „Atenţie! 21 martie 2022. 04:30. Scurgere de amoniac la Sumhimporom! Zona afectată se întinde pe o rază de aproximativ cinci kilometri!” – a scris oficialul pe Telegram. Potrivit acestuia, deocamdată nu există nicio amenințare pentru oraşul Sumi. Presa ucraineană scrie că scurgerea de amoniac ar fi fost provocată de un atac rusesc.

(www.unian.net – 21 martie)/sdan/sdm2