Uniunea Europeană va creşte ajutorul financiar şi livrările de armament către Ucraina, a declarat luni ministrul german al apărării, Annalena Baerbock, înaintea unei sesiuni speciale a Consiliului Afacerilor Externe, care are loc la Bruxelles. „Vom creşte instrumentele financiare la un miliard de euro pentru azhiziţionarea de bunuri militare, subliniind astfel foarte clar că suntem alături şi complet solidari cu Ucraina, sunt pentru protejarea populaţiei civile din Ucraina”, a spus Annalena Baerbock jurnaliştilor. Germania va asigura, de asemenea, vânzarea de arme germane către Ucraina, tranzacţiile fiind urgentate. „Ucraina are nevoie în continuare de arme. Este vorba de viaţă şi de moarte, ne aflăm în mijlocul unui război şi este nevoie de prudenţă maximă în ce priveşte precizarea tipurilor de armament care vor fi livrate”, a mai spus oficialul german, refuzând să dea detalii despre ce fel de arme ar putea fi trimise în Ucraina. „Ne confruntăm cu un guvern rus care continuă să escaladeze retorica legată de armele nucleare şi teritoriul NATO. Avem responsabilitate faţă de ucraineni, dar avem responsabilitate şi faţă de cei 450 de milioane de europeni şi de cei care sunt membri NATO. Nu ne putem asuma responsabilitatea unor acte de război în alte ţări. Acţionăm pentru închiderea tuturor portiţelor de scăpare legate de sancţiuni, iar toţi cei care încearcă să profite de acest război trebuie să fie sancţionaţi, inclusiv familiile lor”, a mai spus Annalena Baerbock./mbaciu/atataru
CNN INTERNATIONAL – 21 martie