Ucraina – România: un impas de lungă durată – Ideea ”României Mari” și politica istorică românească
PENTAPOSTAGMA (Grecia), 21 martie 2022 – Urmărind războiul Rusiei în Ucraina, unele țări europene se tem că ar putea fi următoarele. Echilibre îngrozitor de fragile la nivel politic și energetic se conturează și în Balcani după invazia rusă a Ucrainei.
Pentru mulți, există posibilitatea unei reapariții mai dinamice a Moscovei în Balcani, care va duce la o nouă confruntare între Occident și Moscova, provocând noi tendințe destabilizatoare în regiunea deja fragilă și o posibilă reaprindere a conflictelor în Bosnia-Herțegovina, cu consecințe imprevizibile.
Însă nu este doar Putin cel care poate aprinde scânteia în Balcani. După cum spune pe bună dreptate o vorbă înțeleaptă din popor „lupul de harababură se bucură”, întrucât pot ieși la suprafață și alte divergențe și revendicări de teritorii cu dimensiuni imprevizibile.
Fostul premier al României Adrian Năstase, în vârstă de 71 de ani, vorbind la emisiunea specială „Război în Ucraina”, difuzată în direct pe site-ul Gândul, a vorbit despre „problema teritorială” a țării sale.
Potrivit gandul.ro, fostul premier al României, în vârstă de 71 de ani, întrebat despre „redobândirea teritoriilor românești din Ucraina”, a spus:
„Ținând cont de întregul context mondial și reașezarea sferelor de putere și influență pe harta lumii, este un moment bun pentru a pune pe agendă și problematica teritoriilor românești – după încheierea războiului?”, a fost întrebarea jurnalistului.
„Chestiunea legată de teritoriile românești care aparțin Ucrainei trebuie afirmată, trebuie reamintită și trebuie reintrodusă pe agenda unei relații cu Ucraina. După ce se va încheia acest conflict, Ucraina va fi într-o situație delicată. (…) Sunt absolut de acord că trebuie să cunoaștem aceste lucruri, să le afirmăm și pe această bază eventual să ne prezervăm o anumită situație.”
România este singurul stat membru UE și vecin cu care Ucraina are relații tensionate, care se află într-un impas serios de ani de zile. Există câteva motive politice și economice pentru această situație.
Sentința adoptată de Curtea Internațională de Justiție de la Haga în februarie 2009, prin care s-a stabilit în cele din urmă statutul Insulei Șerpilor (din Marea Neagră) și delimitarea granițelor zonelor economice exclusive ale Ucrainei și României în platoul continental din Marea Neagră, a eliminat marele litigiu de pe agenda relațiilor dintre cele două țări, dar nu a reușit să reducă neîncrederea reciprocă dintre ele.
Sursele acestei neîncrederi includ istoria dificilă a relațiilor dintre Ucraina și România în secolul al XX-lea, care continuă să afecteze negativ cooperarea politică și economică dintre cele două țări și să le împiedice să scape de resentimente.
Acțiunile Bucureștiului întreprinse în relația cu minoritățile etnice românești și moldovenești din Ucraina sunt interpretate la Kiev ca o amenințare la adresa securității naționale a Ucrainei, iar activitatea politică și economică a României în bazinul Mării Negre este considerată anti-ucraineană.
În realitate, chiar dacă România sprijină eforturile Ucrainei de a construi relații mai strânse cu structurile occidentale pe scena internațională, nu poate fi exclus ca sprijinul României să fie condiționat de soluționarea diferendelor bilaterale într-un mod favorabil pentru România, iar activitatea politică și economică a României în bazinul Mării Negre este considerată contrară intereselor ucrainene în regiune.
O altă chestiune prioritară pentru România este să-și consolideze propria poziție în regiunea Mării Negre, care este privită cu nemulțumire atât la Kiev, cât și la Moscova.
Trebuie menționat că înalți oficiali guvernamentali români și ucraineni s-au întâlnit în cazuri foarte rare în ultimii ani. Ultima întâlnire la nivel prezidențial a avut loc în august 2008, când Viktor Iuşcenko era președinte al Ucrainei.
Vizitele miniștrilor de externe au fost, de asemenea, destul de rare. În unele documente oficiale ucrainene, România este văzută ca o sursă potențială de amenințare la adresa securității naționale. Opinii similare sunt exprimate de militari ucraineni activi de rang înalt și de unii experți și politicieni.
Sentința Curții Internaționale de Justiție de la Haga, care recunoaște aproape 80% din suprafața controversată din platoul continental – bogată în zăcăminte bogate de hidrocarburi – drept teritoriu românesc, a fost primită negativ de Ucraina. Unele canale media ucrainene au văzut acest lucru ca pe un indiciu al unor pretenții teritoriale ulterioare ale României, în ceea ce privește Bucovina de Nord (regiunea Cernăuți) și Basarabia de Sud (parte a regiunii Odesa).
Faptul că legăturile politice la nivel înalt sunt rare împiedică crearea unui cadru instituțional și de finanțare pentru cooperarea și dialogul cultural eficient între reprezentanții societății civile. România este, de asemenea, singurul vecin al Ucrainei dintre statele membre UE care nu a semnat un acord privind micul trafic transfrontalier.
Activitatea birourilor diplomatice ale celor două țări este foarte scăzută și lipsesc inițiativele de soft power și activitatea de diplomație publică – precum crearea de centre culturale sau promovarea turismului -. Rezultatul este că publicul din ambele țări se bazează în mare măsură pe stereotipuri reciproce.
Guvernele celor două țări fac prea puține lucruri pentru a schimba această situație. Drept urmare, relațiile lor politice sunt caracterizate de neîncredere și prejudecăți, iar Kievul consideră acțiunea Bucureștiului de a proteja drepturile minorității etnice românești din Ucraina ca fiind neprietenoasă.
Ideea „României Mari” și politica istorică românească
Granițele dintre cele două țări au fost confirmate în baza a două tratate semnate de România și Ucraina în 1997 și 2003, iar România nu contestă oficial acest lucru. Însă după prăbușirea URSS și apariția unei Ucraine independente, politicienii români au contestat în mod repetat legitimitatea schimbării graniței româno-sovietice în 1940, ceea ce a făcut ca Basarabia, Bucovina de Nord și Insula Șerpilor din Marea Neagră, care a aparținut Regatului României, să devină parte a URSS.
Deși România a semnat o serie de acorduri internaționale care au validat configurarea granițelor în Europa de după Al Doilea Război Mondial, ideile pentru reintegrarea „tuturor teritoriilor românești” continuă să fie populare în mass-media și în discursul politic.
Astfel de declarații ale politicienilor români sunt văzute în Ucraina drept revendicări teritoriale și se adaugă la imaginea negativă a României. În acest context, sprijinul semnificativ pe care Bucureștiul îl oferă românilor care locuiesc în străinătate este văzut în Ucraina ca o încercare de implementare soft a ideii de „România Mare” (România Mare), prin integrarea regiunilor de graniță într-un spațiu cultural și lingvistic.
Nota traducătorului: Conform unui articol despre propaganda rusă în Grecia, ziarul online I Efimerida include Pentapostagma printre site-urile care se revendică având ”sensibilități naționale” și ”respect pentru ortodoxie”, dar care promovează teme de propagandă rusă.
Traducerea: Carolina Ciulu
