Armata din Sri Lanka a primit dispoziție marți să trimită militari în sute de benzinării pentru a ajuta la distribuirea combustibilului după ce, pe fondul creșterii bruște a prețurilor la mărfurile cheie, zeci de mii de oameni au format cozi de așteptare. Națiunea insulară din Oceanul Indian se confruntă cu o criză valutară ce a provocat o devalorizare a monedei și a afectat plățile pentru importuri esențiale, cum ar fi alimente, medicamente și combustibil, determinând guvernul să apeleze la FMI. Decizia de a poziționa militari în apropierea stațiilor de benzinării și a punctelor de alimentare cu kerosen a fost luată după ce trei persoane în vârstă au murit în timp ce stăteau la cozi lungi de așteptare, au spus oficialii. „Cel puțin doi membri ai armatei vor fi dislocați la fiecare centru de alimentare cu combustibil”, a declarat pentru Reuters, Nilantha Premaratne, purtătorul de cuvânt al armatei, care a precizat că soldații vor ajuta la organizarea distribuției de combustibil, dar nu vor fi implicați în controlul mulțimilor. Măsura a fost luată ca răspuns la plângerile privind stocarea și distribuția ineficientă, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, Ramesh Pathirana. „Armata a fost mobilizată pentru a ajuta publicul, nu pentru a le restrânge drepturile omului”, a precizat Pathirana. Tensiunile legate de deficitul de provizii au declanșat violențe sporadice în rândul locuitorilor care se înghesuie să cumpere combustibil și alte produse de bază. Poliția locală a transmis că un bărbat a fost luni înjunghiat mortal în timpul unei dispute cu șoferul unui vehicul cu trei roți, iar săptămâna trecută trei bătrâni au murit în timp ce stăteau la coadă pentru a cumpăra combustibil, în condiții de caniculă./cstoica/sdm2
(REUTERS – 22 martie)