Deputații dau undă verde construcției de hidrocentrale în arii protejate. Proiectul de lege aprobat astăzi de Cameră, în calitate de for decizional, prevede că aceste obiective sunt considerate proiecte de securitate națională și sunt scutite de realizarea unui studiu de impact asupra mediului. Poate fi dusă astfel la bun sfârșit construcția unor hidrocentrale la care lucrările au fost sistate pentru a proteja mediul și care se aflau într-un stadiu de finalizare de peste 60%. Proiectul inițiată de PSD a fost susținut de toate grupurile parlamentare cu excepția USR, care consideră că măsurile aprobate blochează investițiile în energie electrică și gaze și nu ajută la reducerea facturilor la energie. (RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 martie)/amirea/sdm2