Instituțiile publice pot începe să emită tichetele de vacanță pentru angajați după ce Guvernul a finalizat legislația cu privire la acordarea acestora. Ministrul turismului, Daniel Cadariu, spune că va face demersuri, astfel încât și sistemul privat să distribuie tichete de vacanță.
Daniel Cadariu: Din punctul nostru de vedere, al Ministerului, ne-am făcut treaba. Încurajez toate instituțiile publice din România să le emită. Există cadrul legal, există sumele prevăzute în bugete. Încurajez, de asemenea, toți operatorii economici din România să apeleze la acest instrument al voucherelor de vacanță. Au posibilitatea până la 6 salarii minim pe economie./mcimpoaca/lalexandrescu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 martie