Nu sunt probleme în îndeplinirea obiectivelor din PNRR (Dan Vîlceanu)

Ministrul fondurilor europene, Dan Vîlceanu, spune că nu sunt probleme în îndeplinirea obiectivelor din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă pentru atragerea banilor europeni.

Până la sfârşitul acestei luni, din cele 24 de jaloane, şapte sunt îndeplinite, iar celelalte în proces de finalizare, a precizat ministrul, după ce a fost audiat în comisia de specialitate din Senat.

Dan Vîlceanu: Suntem într-un calendar, ne ținem de el. Așa cum știți, în decembrie, toate ministerele și-au făcut datoria, am avut jaloanele închise și la același lucru mă aștept de fiecare dată. Mai sunt câteva zile, însă mai avem ședință de guvern. De exemplu, la Ministerul Dezvoltării Regionale, jaloanele vor fi închise prin publicarea ghidurilor, care a fost deja înaintate spre avizare Ministerului Investițiilor și Proiectelor, până i-am dat aviz. Prima cerere de plată, pe care o vom depune în mai, are legătură cu jaloanele închise în decembrie. În acest moment nu există niciun risc, cel puţin eu, din analiza pe care o am, nu am văzut acest risc, să nu putem depune cererea de plată în mai.

Realizator: Ministrul Dan Vîlceanu a mai precizat că anul acesta România trebuie să primească două tranşe de bani, de câte 3 miliarde de euro în lunile iunie şi octombrie. Suma alocată României prin PNRR este de 29,2 miliarde de euro, bani care vor merge către reforme şi investiţii./geftene/lalexandrescu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 martie