Persoanele fizice și juridice care vor să îi ajute pe refugiații din Ucraina ajunși în România pot face acest lucru și prin transferuri de bani direct către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, iar sumele donate de companii sunt recunoscute ca fiind cheltuieli deductibile din obligațiile fiscale, aferente profitului. Guvernul a înființat un cont special care este alocat direct IGSU, instituție care interacționează și este implicată direct în ajutorarea refugiaților. Din aceste sume se pot face plăți pentru asigurarea de hrană și produse de igienă sau pentru cazare. Donațiile se pot face în lei, euro și dolari, fie prin virament bancar, fie ca o plată obișnuită în mediul online, dar și numerar sau direct cu cardul la unitățile Trezoreriei statului. Detaliile conturilor sunt afișate pe pagina Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, igsu.ro./rpatulea/ilapadat
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 martie)