Serbia nu va recunoaște Kosovo, indiferent de preț – declară președintele Serbiei

După ședința Consiliului pentru securitate națională și discuția cu reprezentanții sârbilor din Kosovo, președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, a declarat că refuzul autorităților de la Pristina de a permite organizarea pe teritoriul Kosovo a alegerilor prezidențiale și parlamentare convocate de Serbia la 3 aprilie reprezintă nu numai o încălcare a dreptului la vot, ci și o problemă de securitate și de supraviețuire politică a sârbilor din Kosovo.

Vučić a explicat că este important cine solicită autorităților kosovare organizarea alegerilor sub auspiciile OSCE, cu mențiunea că OSCE ar avea observatori la toate secțiile de votare, care ar monitoriza corectitudinea procesului de votare și ar transporta buletinele de vot. „Am fost de acord să solicităm colaborarea cu Kosovo prin OSCE sau printr-un ofițer de legătură, însă Pristina nu a fost de acord și a solicitat ca Guvernul Serbiei să adreseze direct Guvernului Kosovo” – a explicat Vučić, adăugând că Serbia „nu poate și nu va accepta independența Kosovo, așa cum insistă Pristina, indiferent de preț, deoarece nici voturile, nici puterea nu sunt mai importante decât statul”.

Vučić a declarat că pe această temă a discutat cu ambasadorii SUA, Marii Britanii, Franței, Germaniei, Italiei, cu însărcinatul cu afaceri de la Ambasada Chinei la Belgrad și urmează să discute și cu ambasadorul Rusiei la Belgrad. Vučić a declarat că a discutat cu toți reprezentanții sârbilor kosovari, dar nu s-au convenit acțiunile viitoare, ci le-a solicitat să aibă răbdare, ceea ce sârbii Kosovari au acceptat, dar au solicitat în unanimitate retragerea din activitatea tuturor instituțiilor Kosovo, iar cei 435 de polițiști sârbi să depună armele și să părăsească Poliția regională. „Când este vorba de situația poporului sârb din Kosovo, niciodată nu a fost mai rău” – a declarat primarul localității Štrpce, Dalibor Jeftić, adăugând că sârbii vor continua lupta pentru drepturile lor democratice. „De vineri vom începe proteste pașnice cu mesajul clar că în secolul 21 nu putem fi privați de un drept fundamental. Nu dorim să fim cetățeni de rangul doi” – a transmis Jeftić, după întâlnirea cu Vučić./rmihaj/lalexandrescu

www.tanjug.rs – 23 martie