Secretară al Partidului Comunist Român, Ana Pauker s-a întors de la Moscova odată cu intrarea în țară a armatei sovietice. Stalinistă convinsă, a contribuit la eliminarea vechilor elite și la comunizarea țării. Numită la 5 noiembrie 1947 ministru de externe, Ana Pauker a hotărât că e momentul să dea afară toți diplomații și funcționarii Ministerului de Externe pe care îi considera “contaminați de ideologia burgheză”. În locul lor au fost aduși oameni de încredere ai Partidului Comunist, muncitori cu „origine sănătoasă”. Nu a contat că nu știau limbi străine și nu aveau cultura necesară, important era că fuseseră numiți de Partidul Comunist. Foștii diplomați și funcțioanri ai Ministerului de Externe au fost concediați fără să fie avertizați și fără să li se asigure un serviciu corespunzător pregătirii lor. Într-o dimineață, nu au mai fost lăsați să intre în clădirea ministerului. S-au lămurit că au fost dați afară a doua zi, când lista cu cei concediati au găsit-o publicată în ziarul Universul, își amintește fostul funcționar diplomatic Dumitru Cosmescu.
,,7 noiembrie 1947 – ziua când am fost demis. Eram șeful de cabinet al ministrului de externe [Gheorge] Tătărescu. Nici eu şi nici colegii mei nu am ştiut nimic din ce se petrece. Pentru toţi a fost o mare surpriză. Tătărăscu era bolnav, răcit mai serios şi stătea în casă. Şi îmi aduc aminte că mi-a dat telefon şi mi-a cerut, nu-mi amintesc ce serviciu să-i fac. După amiază, eu m-am dus la serviciu, deşi aveam libertatea de a nu ne duce în cursul săptămânii, decât de două ori pe săptămână. M-am dus, şi până seara, la 7, căzuse noaptea. Nu s-a întâmplat nimica, Tătărăscu lipsea. Vis a vis de biroul meu, era biroul secretarului general. (…) Şi secretar general fusese numit Constantin Zănescu, care era pensionar, dar cu gradul de ministru plenipotenţiar, un om foarte cochet, îngrijit, elegant. Şi pe la ora şapte jumătate, Tătărăscu mi-a telefonat că nu mai are nevoie de nici de mine, nici de ceilalţi. M-am dus şi am anunţat că suntem liberi. Am plecat, am coborât la parter – noi eram la etajul patru. Şi acolo [la parter] ne-a întâmpinat echipa de la Securitate care ne-a luat în primire. Eu am întrebat ,,în ce calitate faceţi asta”? Şi ăsta a scos o legitimaţie pe care parcă o văd şi acum, era eliberată pentru Dumitru Curelea. Aşa îl chema. Și ne-a poftit într-o dubă, care aştepta în faţa Ministerului [de Externe] şi ne-a dus în arest, la circumscripţia din [Strada] Arhitect Mincu, unde ne-a controlat servietele, ca să vadă ce avem înăuntru. Credeau că dacă plecăm din minister acasă, la ora asta, din noapte, avem cine ştie ce documente. Aveam nişte ţigări bulgăreşti şi două volume ale lui George Vlăsceanu. Şi cât am stat acolo a venit şi Zănescu, secretarul general, Radu Cuţarida, ministru plenipotenţiar, şi Mihai Brencovici. Au fost aduşi tot de oamenii Securităţii! Nu au venit de bună voie. Şi ei, ca şi mine, coborau cu ascensorul, şi în holul de la parter au fost împinşi [în dube] și au venit acolo. Apoi, rând pe rând ne-au cerut nişte declaraţii. Nu mai ţin minte ce declaraţii, a durat o ora toată treaba asta. Şi ne-a spus că suntem liberi. Cred că mie mi-a dat liber înainte… fiind mai tânăr şi mai mic, au zis că n-are ce să facă cu mine. Am impresia că au rămas ceilalţi. (….) A doua zi am intrat în minister. (….) Apoi nu am mai putut intra în minister. Ştiu că ne-am oprit în faţa ministerului. Pe peluză erau colegii mei. Nu neapărat colegi din diplomaţie, erau funcţionari administrativi. Care cum venea, se oprea acolo, pentru că nu dădea voie să se intre. Am rămas acolo aşteptând. Şi am aşteptat… Dumnezeu cu mila! Nu a ieşit nimeni din minister să ne comunice. Nimic! Am primit a doua zi sau a treia zi ,,Universul”. O pagină întreagă era cu epurarea de la Ministerul de Externe, erau trecuţi toţi cei care, indiferent de grad sau de funcţie, fuseseră scoşi din minister. Deci am luat cunoştinţă de chestia asta din presă. Nu am mai încercat niciodată să intru în minister. Nici nu aş mai fi avut de ce. N-am mai intrat niciodată. Treceam prin faţă, cum trec şi acum. Mă uitam la minister şi mă uitam la etajul patru, unde am avut biroul.”
[Interviu realizat de Mariana Conovici, 1997]
