Peste un milion de chestionare de recensământ au fost deja completate

Peste un milion de chestionare de recensământ au fost completate în primele 10 zile de la începutul acestui proces de colectare a datelor despre populaţia şi locuinţele din ţara noastră. Pe primele locuri se află Bucureştiul şi judeţele Braşov, Cluj, Timiş şi Constanţa. În premieră, cetăţenii pot completa online formularele, singuri sau asistaţi în centre speciale de îndrumare. Angajaţii care se autorecenzează primesc o zi liberă plătită. Următoarea etapă a acestui proces, în care datele vor fi colectate de recenzori, prin interviuri faţă în faţă, va începe la data de 16 mai. Cei care refuză să participe la recensământ riscă amenzi de până la 3000 de lei./dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 25 martie