Pare-se că Primăvara ne-a ascultat rugămințile insistente și devine din ce în ce mai prietenoasă cu noi. Ne-am dori să credem că și datorită articolului anterior! Cu soarele mijind în cele din urmă după o iarnă cam lungă și cam rece, împrospătarea casei cu o curățenie profundă de primăvară aproape că se impune. Însă, oricât ne-am strădui, și oricât timp am aloca acestei activități, se întâmplă ca unele obiecte sau locuri să ne scape din vedere. În niciun caz nu putem fi acuzați de superficialitate sau neglijență, ci mai degrabă de nebăgare de seamă. Pot fi lucruri foarte mici și neînsemnate, sau locuri în care nici prin gând nu ne trece că ar putea pătrunde praful.
Peste, în, împrejurul, dedesubt, deasupra, printre, după, în față, în spate… vi se par cunoscute? În primul rând sunt niște prepoziții simple sau compuse, asta știm! Dar mai reprezintă ceva: locurile în care trebuie făcută curățenia! Așa că, din moment ce acum le știți, nu mai aveți cum să le ocoliți! Fiecare colțișor trebuie să răspundă „curat” la toate aceste întrebări-prepoziții! Dacă sunteți gata să treceți la un alt nivel și să mergeți dincolo de curățenia săptămânală cu aspirator și mop, iată 20 de activități de dereticare profundă și pregătire a casei pentru primăvară!
- Corpuri de iluminat și lămpi. Dispozitivele de iluminat montate pe tavan, ventilatoarele și lămpile de masă pot acumula în timp o cantitate impresionantă de praf, ceea ce le poate bloca suprafața și implicit lumina. Asigurați-vă că fiecare corp de iluminat strălucește doar cu ajutorul unei cârpe moi din microfibră sau al uneia speciale de praf.
- Uși, butoane, întrerupătoare și mânere. Ar trebui să dureze doar câteva minute să mergeți prin toată casa pentru a acorda butoanelor, ușilor și mânerelor atenția cuvenită. Nu au nevoie decât de o ștergere rapidă cu un produs de curățare special ales pentru ele sau cu o cârpă mai degrabă uscată, în cazul întrerupătoarelor. Această mică sarcină poate face ca spațiul dvs. să arate cu adevărat mai curat. Acordați ușii de la intrare ceva mai multă interes curățând-o și pe dinăuntru și pe dinafară cu apă caldă, puțin detergent lichid și un burete moale, bine stors, și uscând-o cu o cârpă moale sau, pentru o și mai mare strălucire cu un produs pentru îndepărtarea prafului de pe mobilă.
- Pete și zgârieturi pe pereți. Folosind o cârpă umedă, moale și un pic de săpun sau un produs cum ar fi Magic Sponge, ștergeți urmele de carioci, creioane colorate, sau cele de uzură. Umpleți toate micile găuri din perete și aplicați un strat de vopsea în locul respectiv.
- Partea de sus a ramelor de la ferestre. Ramele de bază au o probabilitate mai mare de a fi curățate în timpul unei sesiuni de curățenie, dar ce ziceți de porțiunile ceva mai înalte? Scoateți scărița de uz casnic și (cu grijă) ștergeți murdăria și praful instalate în partea de sus a ramei ferestrei și pe muchiile superioare.
- Bibliotecile. Rafturile pline cu cărți și obiecte decorative pot deveni în timp destul de prăfuite. Luați raft cu raft scoțând obiectele de pe fiecare dintre ele, ștergeți de praf atât raftul, cât și decorațiunile și cărțile și abia apoi puneți-le la loc. Dacă tot sunteți la acest capitol ar fi păcat să nu profitați de ocazie pentru a face o selecție a cărților (și decorațiunilor) care nu mai corespund cerințelor actuale.
- Partea covoarelor de sub mobilă. Deplasați mobila la o parte, rostogoliți covorul și aspirați deasupra și dedesubtul acestuia. Pare că vă punem la prea muncă, dar când o să vedeți ce este acolo, s-ar putea să vă promiteți să faceți acest lucru mult mai des!
- Tablouri și oglinzi. Curățați fronturile de sticlă ale cadrelor și oglinzilor, ștergând totul fără a lăsa urme inestetice. Atenție, nu care cumva să pulverizați spray de praf pe suprafața tablourilor sau a altor obiecte decorative din pânză sau alte țesături, întrucât este posibil ca lichidul să penetreze și să deterioreze fotografia sau opera de artă; utilizați o cârpă uscată sau abia umezită.
- Mobilier tapițat. Scoateți toate părțile componente ale canapelei și aspirați inclusiv sub și între perne, și chiar cadrul acesteia. Dacă aveți posibilitatea, rotiți pernele canapelei pentru o uzură uniformă.
- Cuptorul și hota. Dacă doriți să evitați curățarea destul de anevoioasă a cuptorului, o pastă groasă din bicarbonat de sodiu și apă (sau oțet) aplicată și lăsată peste noapte poate face minuni. A doua zi trebuie doar să îl ștergeți cu apă fierbinte și sarcina a fost dusă la îndeplinire. Grăsimea și praful tind să se acumuleze și pe capacul aragazului, așa că ar fi bine să-l aveți și pe el în vedere.
- Aparate mici. Curățarea cuptorului cu microunde, a prăjitorului de pâine, a blenderului și a mixerului nu durează foarte mult, iar efectul cumulat al aparatelor mici care vor străluci de curățenie va face și bucătăria să strălucească la rândul ei.
- Chitul îngălbenit. Chitul cel odată nou și curat arată acum dezgustător? Îndepărtați petele și murdăria dintre rosturi prin spălarea lor cu o perie mai aspră și înălbitor oxigenat.
- Interioarele sertarelor de bucătărie. Nu vă mai deranjați să vă gândiți cum de a ajuns murdăria până și aici, cel mai important lucru este să oferiți sertarelor dvs. un nou început chiar acum. Scoateți totul, ștergeți sertarele și repuneți toate elementele la locul lor, eventual cu o mică selecție făcută în prealabil.
- Recipientele pentru depozitarea produselor alimentare. Depozitarea alimentelor uscate în recipiente închise le poate ajuta să rămână proaspete mai mult timp și să prevină problemele legate de apariția gândacilor. Dar asta nu înseamnă că produsele din aceste recipiente nu se vor strica niciodată. Controlați conținutul caserolelor și al borcanelor pentru a verifica prospețimea alimentelor, verificați datele de expirare și aruncați alimentele vechi. Pe viitor, îndepărtați resturile de alimente (ca de exemplu, zahăr, făină) înainte de a reumple recipientul cu produse proaspete. Consumați alimentele în funcție de data expirării, având grijă ca cele mai vechi să fie folosite primele.
- Sub pat și în spatele mobilierului. În loc să vă creați o rutină și să aspirați de fiecare dată aceleași locuri, mai ales pe cele ușor de accesat, faceți-vă un obicei din a vă vârî nasul și acolo unde este mai greu de pătruns. Puneți gând rău locurilor ascunse, unde praful se adăpostește frecvent. Persoanele din casă care suferă de alergii vă vor fi recunoscătoare pentru efortul suplimentar!
- Zona mașinii de spălat. Zonele de deasupra, de dedesubtul și din jurul mașinii de spălat și ale uscătorului tind să fie unele dintre cele mai murdare din casă. Insistați în jurul aparatelor și ștergeți inclusiv suprafețele electrocasnicelor, cu ceva mai multă dăruire și implicare.
- Guri de aerisire, chiuvete și țevi. Dacă nu doriți să vă băgați la o astfel de muncă, neplăcută ce-i drept, puteți angaja un profesionist. Indiferent de metoda pe care o alegeți, este important să o faceți, pentru că acumularea de murdărie în interiorul țevilor, mașinii de spălat sau a uscătorului de rufe poate provoca pagube serioase, mult mai costisitoare decât serviciile de întreținere oferite de un specialist.
- Jucăriile copiilor. Copiii, care explorează lumea prin introducerea diferitelor obiecte în gură, trebuie să beneficieze de curățarea regulată a jucăriilor. Jucăriile din plastic tare se pot spăla cu apă caldă și săpun (copiii chiar se bucură, de obicei, să ajute la această treabă), iar jucăriile moi pot beneficia de o spălare delicată în mașină, asigurîndu-vă că ați verificat mai întâi etichetele. Păturicile și animalele speciale de pluș ar trebui spălate manual și uscate în aer liber.
- Pereții de la duș și cada. Este firesc să vă concentrați mai mult pe „podeaua” căzii atunci când faceți o curățenie mai subtilă în baie, dar pereții se pot umple de o cantitate nebănuită de săpun și șampon, care în timp se usucă și devine o pată de toată frumusețea. Pentru a maximiza puterea de curățare a oricărui produs pe care doriți să îl utilizați, lăsați-l să acționeze cel puțin 10 minute înainte de a clăti suprafața. Nu uitați nici de perdeaua de la duș! În cazul în care nu se mai poate „recupera”, înlocuiți-o degrabă!
- Rafturile din baie. Șamponul, loțiunile și săpunurile lichide se pot scurge pe rafturi, în dulapul cu medicamente, sub chiuvetă sau pe cadă. Dați băii dvs. un nou aspect și șansa la o viață mai bună, eliminând toate produsele, ștergând rafturile și apoi „returnând” numai elementele pe care le utilizați.
- Ecranele televizoarelor și ale calculatoarelor. Ecranele plate ale calculatoarelor și televizoarelor pot deveni neplăcute din punct de vedere estetic din cauza urmelor de degete și a prafului care se acumulează în timp. Achiziționați un spray special de curățare sau șervețele pentru monitoare și ștergeți toate ecranele întâlnite-n cale. Utilizați un spray cu aer comprimat pentru a curăța firimiturile din tastatură.
Autor: Alina Andrei, RADOR
https://1908brands.com/blogs/boulder-clean/20-things-you-might-be-forgetting-to-spring-clean
https://www.familyhandyman.com/list/things-you-never-clean-but-should/
https://bestlifeonline.com/spring-cleaning-checklist/ https://noeljones.com.au/articles/8-things-you-might-be-forgetting-to-spring-clean/