Accident mortal la Speed Challenge, lângă Braşov

Un accident mortal s-a produs astăzi la un raliu, desfășurat lângă Brașov. Un bărbat, spectator la etapa a 4-a de Promo Speed Challenge, care se desfășoară astăzi lângă municipiul Brașov, a fost accidentat mortal de un model Lamborghini Huracan, care a ieșit în decor. Organizatorii competiției au luat decizia de a anula cursa. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero. Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care a avut loc accidentul, a comunicat IPJ Brașov./csimion

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 27 martie)