UE cere Serbiei să se alăture sancțiunilor împotriva Rusiei, cu toate că ea însăși a renunțat la măsurile restrictive în ceea ce privește petrolul și gazele rusești, a declarat președintele republicii, Aleksandar Vučić, într-un intr-un interviu acordat astăzi pentru postul de televiziune Prva TV. Referindu-se la întrebarea moderatoarei, referitoare la posibilitatea introducerii de sancțiuni UE împotriva Serbiei, pentru refuzul de a se alătura restricțiilor antirusești, Vučić a declarat: „Se poate întâmpla orice”. Întrebat cum va reacționa Belgradul în acest caz, Vučić a spus: „Vom vedea”. „Am făcut tot ce am putut în interesul țări noastre (…) Serbia nu este o slugă, ea nu îndeplinește nici ordinele Rusiei, nici ale Americii, nici ale oricărui altcuiva, Serbia este o țară independentă”, a arătat președintele Serbiei. Acesta a reamintit faptul că în Serbia pot fi urmărite toate posturile e televiziune – de la cele americane și britanice, la cele rusești și belaruse.
După cum relatează Tass, Aleksandar Vučić declarase anterior că Belgradul se află de facto sub sancțiunile Bruxelles-ului, care a interzis importul de petrol rusesc pentru țări terțe. El și-a exprimat indignarea în legătură cu faptul că Serbiei și unor terțe țări li se interzice să importe petrol din Federația Rusă, în timp ce UE și-a rezervat un astfel de drept./snicolau/sdm2
(www.tass.ru – 27 martie)