Dmitri Peskov a declarat că Rusia nu intenţionează să atace statele NATO (interviu PBS TV)

Planurile Rusiei nu includ lansarea unui atac împotriva țărilor membre NATO sau invadarea teritoriilor acestora, dacă nu a fi obligată să facă acest lucru, a spus Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Vladimir Putin. Peskov a dat asigurări, la postul american de televiziune PBS, că Rusia nu va folosi arme nucleare în Ucraina. ”Nu ne dorim să ne gândim la aşa ceva”, a declarat el, într-un interviu acordat postului american de televiziune PBS, răspunzând astfel la întrebarea dacă se poate crea o astfel de situație. Peskov a precizat că aceasta nu se va întâmpla, ”dacă nu vor fi create condiții de reciprocitate”, mai exact, dacă ”nu ne vor forţa să facem acest lucru”. El a declarat că amplasarea forțelor NATO la granițele Rusiei stârneşte îngrijorare, acestea fiind desfăşurate în ciuda numeroaselor avertismente ale Rusiei cu privire la preocupările Moscovei. Același lucru este valabil și în cazul perspectivelor de aderare a Ucrainei la NATO. În același timp, Alianța a continuat să facă acest lucru consecvent, încă înainte de începerea operațiunii speciale ruse în Ucraina, amenințând securitatea Federației Ruse. NATO, potrivit lui Peskov, ”nu este o mașină de cooperare și securitate, ci o mașină de confruntare”. El a mai spus că Rusia se află în prezent într-o situație echivalentă cu un război, dacă se ține cont de economia și comerțul mondial, fiind nevoită să se adapteze la o astfel de situație.
Aceste condiții (…) pentru noi sunt ostile. Ne simțim ca într-o perioadă de război„, a spus purtătorul de cuvânt al președintelui rus, explicând că acesta este rezultatul acțiunilor Occidentului împotriva Rusiei, care poartă un „război în domeniile comercial și economic./vdraguta/dsirbu

www.interfax.ru – 29 martie