Negocierile de pace dintre delegaţiile Rusiei și Ucrainei, de la Istanbul, s-au încheiat

Discuțiile dintre delegațiile ruse și ucrainene de la Istanbul s-au încheiat, a informat marți Agenția Anadolu. Întâlnirea reprezentanților delegațiilor celor două țări a avut loc în Palatul Dolmabahce din Istanbul.

Președintele turc, Recep Tayyip Erdoğan, le-a vorbit celor două delegații, în debutul discuțiilor. O sursă Interfax apropiată procesului de negocieri a relatat că discuțiile de la Istanbul s-au purtat atât în cadrul delegațiilor, precum și la nivel de șefi de delegație.

Potrivit sursei, formatul extins a fost precedat de o întâlnire tête-à-tête dintre șeful delegației ruse, consilierul președintelui Rusiei Vladimir Medinski și șeful grupului parlamentar a partidului de guvernământ Servitorul Poporului din Ucraina, David Arahamia. ”La discuțiile de la nivelul șefilor de delegații, care au durat aproximativ o oră, s-a abordat şi subiectul cu privire la condițiile unui eventual statut neutru al Ucrainei”, a specificat sursa Agenţia de presă Interfax./vdraguta/gpodea

www.interfax.ru – 29 martie