Vladimir Putin și Emmanuel Macron au discutat despre negocierile dintre Rusia și Ucraina de la Istanbul

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a avut, marţi, o nouă convorbire telefonică cu liderul Franţei, Emmanuel Macron, în timpul căreia a fost continuată discuţia despre situația din Ucraina, a anunţat serviciul de presă al Kremlinului. „A fost continuat schimbul de opinii asupra aspectelor actuale ale evoluției situației din jurul Ucrainei, inclusiv ţinând cont de noua rundă de negocieri între reprezentanții ruși și ucraineni, care s-a încheiat astăzi, la Istanbul” – se arată în comunicat. Vladimir Putin i-a vorbit lui Emmanuel Macron despre măsurile pe care militarii ruşi le iau pentru acordarea de ajutor umanitar și evacuarea în siguranță a civililor în timpul unei operațiuni speciale în Ucraina. Se subliniază că o atenţie deosebită a fost acordată problemelor umanitare. „Președintele Rusiei a informat în detaliu despre măsurile întreprinse de militarii ruşi pentru acordarea de ajutor umanitar urgent și pentru asigurarea evacuării în siguranță a civililor, inclusiv din Mariupol” – se spune în comunicat. Se precizează că pentru a rezolva situația umanitară dificilă din acest oraș, militanții naționaliști ucraineni trebuie să înceteze rezistența și să depună armele. Cei doi lideri au abordat și chestiuni legate de decizia de trecere la plata în ruble pentru livrările de gaze naturale din Rusia. „Au fost abordate și o serie de probleme legate de decizia de a trece la plata în ruble rusești pentru livrările de gaze naturale din Rusia, în special către țările UE” – se arată în comunicat./ssirbu/sdm2

(www.tass.ru – 29 martie)