Ocupanții ruși au început să mineze teritoriul Ucrainei cu mine antipersonal model POM-3 „Medalion” – informează RBC-Ucraina. Serviciul de Stat pentru Comunicații Speciale și Protecția Informației din Ucraina a informat cu privire la faptul că în special în regiunile Harkov și Sumi, au fost identificate cazuri de utilizare a minelor cu senzor seismic. O astfel de mină este echipată cu o unitate electronică specială care este responsabilă de procesarea semnalelor de la senzorul seismic al țintei și de controlul unității de explozie. Dispoziticul reacționează și explodează atunci când senzorul seismic identifică vibrația solului creată de pașii omului. Partea explozibilă a minei se ridică la o înălțime de o jumătate de metru și explodează.
Serviciul de Stat pentru Comunicații Speciale și Protecția Informației din Ucraina avertizează populația să nu se apropie în niciun caz de o astfel de mină, să îi îndepărteze pe cei din jur și să anunțe imediat pe reprezentanții forțelor militare de apărare a Ucrainei./mpalii/dsirbu
https://www.rbc.ua/ 30 martie