Directorul centralei nucleare de la Cernobîl, în nordul Ucrainei, a declarat vineri că este imposibil să stabilească gradul de iradiere la care au fost expuse trupele ruse care au ocupat perimetrul centralei şi zona din jurul acesteia. Într-un comunicat postat pe contul Telegram al autorităţii ucrainene de reglementare a energiei atomice, Energoatom, care este şi operator al centralei de la Cernobîl, directorul centralei, Valeriu Seida, a declarat: „În perimetrul centralei ocupanţii nu au săpat nimic, dar este posibil ca stratul gros de praf ridicat de roţile vehiculelor lor şi particulele radioactive din praf să fi intrat în corpul ”rasciştilor” (în original „rashists”, cuvânt format din ‘rasist’ şi fascist’, utilizat de ucraineni când se referă la soldaţii ruşi) prin plămânii acestora”. Nu se ştie ce făceau soldaţii ruşi în aşa-numita Pădure Roşie, zonă contaminată radioactiv, dar este posibil ca acolo să fi săpat nişte tranşee şi atunci au fost expuşi radiaţiilor, se mai arată în comunicatul emis de directorul centralei Cernobîl. „În acelaşi timp, tot personalul centralei nu a fost radiat, pentru că oamenii au muncit constant, deşi sub mare presiune”, a mai spus Valeriu Seida. Cernobîl, locul unde s-a produs cel mai mare accident nuclear din istorie, a căzut în mâinile trupelor ruse în prima săptămână a invaziei Rusiei în Ucraina. Joi, Energoatom a anunţat că forţele ruse s-au retras din perimetrul centralei şi zona din jurul acesteia.
(CNN INTERNATIONAL, 1 aprilie)/mbaciu/ilapadat