Preţurile alimentelor au crescut cu peste 12% într-o lună din cauza războiului din Ucraina

Conform ONU, războiul din Ucraina a contribuit la creşterea globală a preţurilor la alimente cu peste 12% într-o singură lună. Invazia rusă din Ucraina din urmă cu şase săptămâni a blocat practic comerţul exterior al acesteia. Rusia şi Ucraina sunt exportatoare majore de grâu, porumb şi ulei de floarea-soarelui. Preţurile alimentelor se situează la cele mai înalte niveluri din ultimii 60 de ani, conform Indexului de preţuri al ONU. Uleiurile vegetale au înregistrat cele mai mari creşteri. Războiul din Ucraina a determinat oprirea livrărilor din partea celor mai mari exportatori mondiali de ulei de floarea-soarelui, ceea ce înseamnă că şi preţul înlocuitorilor a crescut./opopescu/csimion

BBC SERVICIUL MONDIAL – 8 aprilie