Ucraina speră ca mai multe persoane să reuşească să plece din zonele asediate de Rusia, după convenirea a zece coridoare umanitare. Printre acestea se numără şi unul din oraşul Mariupol. Doar câţiva din zecile de mii de oameni blocaţi în Mariupol au reuşit până acum să fugă de război. Mulţi încă au mare nevoie de ajutor, iar coridoarele umanitare stabilite de părţile rusă şi ucraineană ar putea să le faciliteze ieşirea din oraşe. Forţele ucrainene încă deţin controlul oraşului Mariupol, care a fost bombardat intens de când a început invazia rusă. Bombardamentele se intensifică în continuare, potrivit guvernatorului regiunii, care spune că tot mai multe forţe ruse sosesc în zonă. Viceprim-ministrul ucrainean susţine că în jur de 10.000 de oameni au fost evacuaţi din oraşele sudice şi estice, prin coridoare umanitare, în ultimele două zile – relatează corespondentul BBC./aboboc/atataru
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 9 aprilie)