Președintele francez Emmanuel Macron și lidera de extremă-dreapta Marine Le Pen s-au clasat pe primele două poziţii după primul tur al alegerilor prezidențiale din Franța, calificându-se pentru scrutinul din 24 aprilie, potrivit previziunilor inițiale ale sondajelor publicate duminică. Emmanuel Macron se plasează înaintea dnei Le Pen după primul tur, conform unor estimări separate ale Ifop, OpinionWay, Elabe și Ipsos. El a obţinut 28,1-29,5% din voturi, în timp ce Marine Le Pen a câștigat 23,3-24,4%./opopescu/dsirbu