Estonia a donat Ucrainei zece tone de ajutor necesar pentru refacerea rețelelor electrice deteriorate ca urmare a ostilităților – potrivit unui comunicat remis de Ministerul Economiei și Comunicațiilor din Estonia. Ajutorul constă în fire de aluminiu, cabluri și alte materiale pentru refacerea liniilor electrice. Estonia a trimis acest ajutor în urma unei solicitări primite din partea Ministerului Energiei al Ucrainei. „Estonia ajută în toate modurile posibile Ucraina, care a fost atacată de regimul Putin” – a declarat ministrul economiei și infrastructurii de la Tallinn, Taavi Aas./sdan/lalexandrescu
(www.eurointegration.com.ua – 10 aprilie)