Acum 52 de ani (1970) se destrăma trupa britanică rock The Beatles, formată din John Lennon, Paul McCartney, George Harrison și Ringo Starr, care a activat din august 1962 până în septembrie 1969. Dezbinarea lor a fost un proces cumulativ atribuit mai multor factori, precum fenomenul Beatlemania, moartea managerului Brian Epstein în 1967, rolul dominator al lui McCartney, relația lui Lennon cu Yoko Ono, producția prolifică a cântecelor a lui Harrison, proiectul Get Back (mai târziu Let It Be, 1970), dar și numeroase dispute manageriale. Grupul a început să aibă probleme încă din 1969, când era deja împărțit în două tabere, cu privire la cei care ar trebui să preia frâiele afacerii. Ultima dată în care cei patru membri au înregistrat împreună, a fost pentru piesa „The End”, care încheia cel de-al unsprezecelea album de studio al trupei, „Abbey Road”, pe data de 18 august 1969. La 20 septembrie, Lennon și-a informat în mod privat colegii de trupă că pleacă din Beatles, deși nu era clar pentru ceilalți membri dacă plecarea lui va fi permanentă. La 10 aprilie 1970, Paul McCartney a emis un comunicat de presă în care a declarat că nu mai lucrează cu grupul, ceea ce a stârnit o reacție mediatică și a înrăutățit tensiunile dintre el și colegii de trupă. Disputele legale au continuat mult timp, iar dizolvarea nu a fost oficializată până în 1974. Membrii s-au mai reunit ocazional pentru scurte colaborări, însă niciodată cu toți cei patru membri simultan. După moartea lui John Lennon, în 1980, ceilalți trei s-au regrupat pentru piesa lui Harrison „All These Years Ago”, în 1981 și pentru proiectul „Anthology”, în 1994, acesta din urmă folosind demo-urile lui Lennon neterminate – „Free like a bird” și „Real Love”, ca bază pentru piese noi înregistrate și lansate ca Beatles.
RADOR (10 aprilie)