PORTRET: Omar Sharif – un actor şi un bărbat irezistibil

Duminică, 10 aprilie, se împlinesc 90 de ani de la naşterea actorului egiptean de film Omar Sharif.


de Răzvan Moceanu

Pe numele său adevărat Michel Demitri Shalhoub, s-a născut la 10 aprilie 1932, la Alexandria, în Egipt, fiind fiul a doi imigranţi libanezi originari din Zahle, Joseph Shalhoub, negustor de lemn prețios, și al lui Claire Saada.

S-a născut şi a fost educat în religia greco-catolică melkită.

La vârsta de patru ani s-a mutat la Cairo împreună cu familia.

A studiat la Colegiul Victoria din Alexandria, printre pasiunile sale aflându-se sportul şi lumea teatrului. A studiat matematica, fizica, franceza și alte cinci limbi străine pe care le-a vorbit apoi, în mod curent: araba, engleza, greaca, italiana și turca – un avantaj incontestabil pentru viitorul mare actor de succes.

A absolvit colegiul, obţinând o diplomă în matematică şi fizică.

(Photo by AFP)

După cinci ani de la absolvire, a început studiul în arta actoriei la prestigioasa Royal Academy of Dramatic Art din Londra, în această perioadă fiind implicat şi în afacerea cu lemn preţios a tatălui său.

A revenit, apoi, în Egipt, având norocul de a-i fi descoperit talentul artistic, de către compatriotul său, cineastul Yussef Shahin.

În anul 1953 şi-a făcut debutul în lumea filmului, în producţia egipteană ”Sira’ Fil-Wadi” (”The Blazing Sun”), iar prestaţia sa a fost un  remarcabilă, aducându-l în atenţia conaţionalilor săi.

În filmul său de debut a jucat alături de actriţa egipteană Faten Hamama, cea care avea să-i devină şi parteneră de viaţă, cei doi căsătorindu-se în anul 1955, iar pentru aceasta, Sharif se va converti la religia islamică. De asemenea, tot atunci, el şi-a schimbat numele în Omar Sharif.

Cei doi au avut un băiat, Tarek, care, la vârsta de 8 ani, apărea pentru prima dată pe marele ecran, alături de tatăl său, în filmul ”Doctor Zhivago” (1965) – care avea să-i aducă al doilea Glob de Aur.

În această perioadă, Sharif va juca în peste 20 de filme, de la comedie şi aventură la dramă, printre producţii aflându-se ”La anam” (1958), ”Sayedat el kasr” (1959) şi ”Nahr el hub” (1961).

(FILM) AFP PHOTO (Photo by AFP)

În anul 1962, Sharif joacă în primul său film în limba engleză, „Lawrence of Arabia”, în regia regizorului american David Lean, unde l-a interpretat pe Ali Ibn Kharish, prinţul deşertului. Filmul l-a propulsat pe scenele internaţionale şi i-a adus Premiul Globul de Aur pentru cel mai bun actor într-un rol secundar (1963), dar şi o nominalizare la Premiul Oscar pentru cel mai bun actor într-un rol secundar (1963).

În cariera sa cinematografică au urmat producţii precum ”Behold a Pale Horse” (1964), ”The Yellow Rolls-Royce” (1964), ”Genghis Khan” (1965), ”Night of the Generals” (1967), ”Mayerling” (1968), ”The Appointment” (1969), ”Che!” (1969) şi ”McKenna’s Gold” (1969).

Musical-ul „Funny Girl” (1968) a beneficiat de asemenea de prezenţa lui Sharif în rolul principal, alături de Barbra Streisand. Filmul prezintă povestea actriţei de comedie Fannie Brice, de la începuturile ei în cartierul evreiesc din New York şi până la apogeul carierei, pe Broadway. După film, presa vremii a scris îndelung despre povestea de iubire dintre evreica Streisand şi egipteanul musulman Sharif.

În anul 1968 a debutat ca actor de filme de televiziune, în ”The Poppy Is Also a Flower” (ABC).

În anul 1974, Omar Sharif va divorţa de Faten Hamama, apoi nu se va mai recăsători. Motivul despărţirii, de comun acord, a fost incompatibilitatea vieții de cuplu cu viața de actor internațional, în ciuda sentimentelor puternice care încă îi mai legau pe cei doi. Faten va rămâne marea iubire a vieţii pentru Omar Sharif.

A urmat o serie de filme în care parteneră i-a fost Julie Andrews, ”The Tamarind Seed” (1974) şi ”The Pink Panther Strikes Again” (1976), iar în 1979, juca în producţia britanică ”Ashanti”.

Prezenţa sa în producţii TV va continua cu ”The Pleasure Palace” (CBS, 1980), ”The Far Pavilions” (HBO, 1984), ”Harem” (ABC, 1986), ”Peter the Great” (NBC, 1986), ”Mrs. Harris Goes to Paris” (CBS, 1992) şi ”Gulliver’s Travels” (NBC, 1996).

Au urmat filmele ”Les Possedes” (1987, Franţa), ”Viaggio d’Amore” (1990, Italia). În anii ’90, a călătorit în Egipt, unde a turnat ”Al Moaten al Myssri” (1991) şi apoi, în Japonia, pentru ”Tengoku No Taizai” (1992).

De asemenea, Omar Sharif a jucat în producţii precum ”Monsieur Ibrahim et les fleurs du Coran” (2003) – pentru care a câştigat César-ul pentru cel mai bun actor în 2004 şi a fost nominalizat la Globul de aur pentru cel mai bun film străin – , ”Hidalgo” (2004), ”Fuoco Su Di Me Nicola” (2006), ”One Night with the King” (2006), ”Hassan wa Morcus” (2008), ”The Traveller” (2009), ”I Forgot to Tell You” (2009).

Întreaga sa carieră cinematografică cuprinde, pe lângă cele 26 de filme egiptene, şi peste 60 de filme americane şi franceze, în care a jucat alături de unii dintre cei mai faimoşi actori, precum Peter O’ Toole, Anthony Quinn, Catherine Deneuve, Jean-Paul Belmondo, Barbra Streisand şi Henri Verneuil.

În noiembrie 2005, i-a fost conferită medalia inaugurală de onoare a UNESCO ”Serghei Eisenstein” ca recunoaştere a contribuţiei remarcabile aduse cinematografiei şi diversităţii culturale.

Puţină lume ştie că Omar Sharif a un excepţional jucător de bridge, participând la Campionate de bridge în întreaga lume, precum cele de la Yokohama (1991), Tunisia (1997), Malta (1999), Maastricht (2000).

La Olimpiada de la Deauville, în 1968, el a participat sub culorile Egiptului, care a înfruntat echipa campionului mondial, italianul Giorgio Belladonna. În 1971, a fost vicecampion al Franței, la categoria Open, iar apoi, în 1999, chiar al Europei, în proba pe echipe.

De asemenea, în anii ’70 şi ’80 a avut o rubrică dedicată bridge-ului în publicaţia Chicago Tribune, împreună cu Charles Goren, şi a scris pe aceeaşi temă în publicaţia franceză Le Figaro.

Omar Sharif a scris şi câteva cărţi dedicate bridge-ului, printre acestea fiind menţionat volumul ”Ma vie au bridge” (Paris, 1982).

Se spune că la fiecare turneu la care participa, în fiecare oraș, câștigătorul primea o mașină. Omar Sharif a câștigat nu mai puţin de 24 de automobile.

A dat numele său mai multor jocuri video și a frecventat asiduu cazinourile franceze, fiind un mare pasionat al jocurilor de noroc. La un moment dat, actorul mărturisea: “Am pierdut mulţi bani pe jocurile de noroc, aşa că am făcut şi filme pe care le consider foarte proaste. Îmi sunam agentul şi îi spuneam să accepte orice, ca să pot să am ceva de muncă şi să scap în acelaşi timp puţin de pasiunea mea pentru jocurile de noroc”.

Dar el nu avea ca viciu doar patima pariurilor, era un mare amator de băuturi fine, şi era un fumător notoriu – peste 50 de ţigări pe zi.

Un lung şir de ani a locuit, cu titlu gratuit, într-unul din hotelurile pariziene.

De asemenea, actorul egiptean a fost pasionat și de cai, dar și de cursele hipice, fiind văzut deseori pe hipodrom.

A fermecat mii de femei din lumea întreagă cu ochii săi strălucitori, cu mustăţile impresionante şi cu surâsul său seducător – primind, conform unei legende, şi până la 25 de cereri în căsătorie într-o zi – şi i-au fost atribuite legături sentimentale nenumărate, pe lângă cea deja amintită, cu protagonista filmului „Funny girl”, actrița și cântăreața Barbra Streisand, fiind „cuplat”, printre altele, cu actrița franceză Catherine Deneuve.

În anul 1992, a suferit o operație de bypass la inimă, iar în anul 1994, a suferit un infarct moderat.

La 5 august 2003, a fost condamnat la închisoare pentru o lună pentru că a lovit un polițist și a fost nevoit să plătească o sumă considerabilă pentru daunele solicitate de victimă.

În anul 2005, a citit din Sfântul Petru într-un film produs pentru televiziunea italiană, motiv pentru care mișcarea teroristă al-Qaida l-ar fi pus pe lista sa neagră. De altfel Sharif s-a exprimat în mai multe rânduri, în susținerea spiritului de toleranță al musulmanilor față de evrei și creștini.

În mai 2015, Tarek El Sharif, fiul său, a povestit jurnaliștilor de la cotidianul spaniol El Mundo, că tatăl său suferă de maladia Alzheimer de trei ani: ”Tatăl meu are Alzheimer. Este dificil de stabilit în ce stadiu este boala. Este clar că starea lui nu se va îmbunătăți, ci dimpotrivă, se va înrăutăți” a declarat atunci Tarek.

Doar două luni mai târziu, la 10 iulie 2015, Omar Sharif a murit în urma unui infarct, la Cairo, la vârsta de 83 de ani.