Aproximativ 52.000 de refugiaţi ucraineni din Spania au primit „protecţie temporară”, a anunţat luni guvernul spaniol, adăugând că 39% dintre refugiaţi sunt minori. Statutul de protecţie temporară a fost aprobat pentru fiecare dintre cererile înaintate de refugiaţii ucraineni, a mai spus un oficial spaniol. Numărul copiilor refugiaţi ucraineni care urmează cursuri şcolare în Spania s-a dublat în ultima săptămână, ajungând la peste 13.000 de elevi. Centrele de recepţie ale refugiaţilor ucraineni care au fugit de invazia Rusiei în Ucraina operează acum în Madrid, Barcelona, Malaga şi Alicante. În Spania trăiesc deja 114.000 de ucraineni, la care se adaugă zecile de mii de refugiaţi primiţi recent./mbaciu/ilapadat
(CNN INTERNATIONAL – 11 aprilie)