La mijlocul anilor ’60, cooperarea în Balcani a fost destul de anevoioasă. Prin Balcani trecea frontiera care separa CAER-ul de Piaţa Comună şi NATO de Tratatul de la Varşovia. Cu toate astea, România a avut relații bilaterale nu numai cu Bulgaria (țară socialistă) și cu Iugoslavia (țară socialistă nealiniată), dar și cu Turcia și Grecia, care aparțineau NATO. Prin Declarația din aprilie (1964), România și-a afirmat o oarecare independență politică față de linia trasată de Moscova. Cu toate că a avut unele inițiative, România nu a încercat să iasă din CAER și din Tratatul (militar) de la Varșovia. Totuși, relativa independență față de Moscova ne-a atras simpatia țărilor occidentale. Poziția României, care a avut curajul să nu asculte de indicațiile sovietice, a fost considerată de țările occidentale o breșă în blocul comunist. Bucurându-se de simpatie, atât din partea Greciei și a Turciei, cât și din partea Iugoslaviei, România a continuat să dezvolte relații bilaterale cu țările balcanice și a susținut cooperarea culturală – își amintește diplomatul român Valentin Lipatti.
“În perioada postbelică, România a fost interesată să reia cooperarea multilaterală în Balcani, neneglijând în acelaşi timp şi relaţiile bilaterale. Noi am conceput totdeauna prezenţa noastră în Balcani pe două planuri: planul relaţiilor bilaterale şi planul cooperării multilaterale. Prima iniţiativă românească mai importantă a fost iniţiativa lansată de primul-ministru din vremea aceea, Chivu Stoica, din 1957, privind denuclearizarea Balcanilor. Era o iniţiativă îndrăzneaţă, importantă, dar care, sigur, s-a izbit de mari reticenţe. Dacă într-o largă măsură Bulgaria, Iugoslavia erau favorabile transformării Balcanilor într-o zonă lipsită de arme nucleare, Grecia şi Turcia, care aparţineau alianţei NATO, s-au opus şi iniţiativa, oricât de frumoasă ar fi fost, nu a cunoscut un mare succes. După doi ani de zile, ea a fost, practic, nu înmormântată dar, menţinută într-o stare de letargie… Deci, aceasta a fost o primă iniţiativă românească în Balcani.
Paralel însă cu această iniţiativă de tip guvernamental, s-a desfaşurat o colaborare importantă în ştiinţă, cultură, educaţie. Dar, la nivel neguvernamental! Ani de zile cooperarea multilaterală în Balcani s-a executat pe plan neguvernamental care era mai uşor de realizat, care avea mai puţine obstacole în faţă. Aşa, de pildă, Uniunea Medicală Balcanică, care data din perioada antebelică și care avea sediul la București, Uniunea Balcanică a Matematicienilor cu sediul tot la București, apoi creată în 1963, Asociaţia Internaţională de Studii Sud-Est Europene cu sediul tot la București. A mai existat și un Comitet de Cooperare Balcanică pentru pace condus de Mihail Ghelmegeanu.
Aceste organizaţii şi asociaţii profesionale au menţinut climatul acesta de încredere şi de cooperare în mediile ştiinţifice, în mediile profesionale balcanice. Ministerul de Externe a favorizat proliferarea acestor forme de colaborare. Eficienţa lor a fost pe două planuri. Mai întâi, s-a realizat o cooperare concretă în domeniul profesiunii respective…. în domeniul istoriei, sau în domeniul filologiei, sau în domeniul arheologiei… A fost o cooperare care s-a concretizat prin studii, cercetări, reviste, colocvii. Pe planul politic a fost o modalitate de stimulare a încrederii, au menținut un climat de buna vecinătate, de bună prietenie. Acest dialog multilateral a menţinut un climat de încredere în Balcani.”
[Interviu realizat de Mariana Conovici, 1995]
