Germania a observat indicii ale crimelor de război în Ucraina, a declarat luni ministrul german de externe, Annalena Baerbock. „Există indicii masive care atestă crimele de război”, a declarat ea pentru reporteri, înaintea unei întâlniri cu miniştrii de externe europeni, la Luxembourg. „În final, tribunalele sunt cele care trebuie să decidă, dar pentru noi este esenţial să avem toate dovezile”. „Ca guvern federal al Germaniei, am afirmat foarte clar că va exista o renunţare treptată la combustibili fosili, începând cu cărbunele, apoi petrolul şi gazul, aşadar acest lucru poate fi implementat în comun, în Uniunea Europeană, avem nevoie de un plan comun, coordonat, pentru a renunţa treptat la combustibilii fosili în Uniunea Europeană”, a adăugat ea./aionita/sdm2
(REUTERS – 11 aprilie)