Banca Mondială pregăteşte un pachet de sprijin în valoare de 1,5 miliarde de dolari pentru Ucraina, inclusiv alocarea unui miliard de dolari din fondul pentru dezvoltare destinat ţărilor sărace, a declarat, marţi, preşedintele Băncii Mondiale, David Malpass. Aflat la Varşovia, înaintea reuniunilor de primăvară ale Băncii Mondiale și ale Fondului Monetar Internațional de săptămâna viitoare, Malpass a adăugat că pachetul a fost activat prin aprobarea ajutorului de un miliard de dolari din partea Asociației Internaționale pentru Dezvoltare, alături de o plată de 100 de milioane de dolari către ţara vecină, Republica Moldova. Malpass a spus că sprijinul băncii ajută Ucraina să asigure servicii esențiale, inclusiv plata salariilor pentru lucrătorii din spitale, plata pensiilor și a programelor sociale. Ajutorul se adaugă celor aproximativ 923 de milioane de dolari – finanțare cu alocare rapidă, aprobată de Banca Mondială în luna martie./mbrotacel/sdm2
(REUTERS – 12 aprilie)