Președintele Federației Ruse a catalogat situația din acest oraș drept un ”fake”. Vladimir Putin a mai spus că președintele belarus, Aleksandr Lukașenko, i-a transmis documentele despre provocarea de la Bucea. „Aleksandr Grigorievici mi-a dat chiar astăzi documentele. Documente, care, el a amintit de altfel absolut întâmplător, au fost și transmise şi FSB-ului din Rusia: despre cum, cine ce … au interceptările corespunzătoare, cu ce transport au sosit în această localitate și cum au creat condițiile pentru organizarea acestei provocări și a acestui ”fake”’, le-a declarat el reporterilor marți, în urma discuțiilor purtate cu Lukașenko. Șeful statului a amintit că provocări similare au fost organizate în Siria, acuzându-l pe președintele Bashar al-Assad că folosește arme chimice. „Apoi s-a dovedit că era vorba despre un ”fake”. Despre același ”fake” este vorba și în cazul Bucea”, a declarat liderul rus, la o conferință de presă susţinută marți, după convorbirile purtate cu Lukașenko./vdraguta/sdm2
(Agenţia de presă TASS – 12 aprilie)