NATO a confirmat că Ţările de Jos şi Marea Britanie vor prelua controlul asupra spaţiului aerian al aliaţilor de la Marea Neagră din blocul România-Bulgaria, ca răspuns la războiul din Ucraina. Avioanele britanice Eurofighter Typhoon le vor înlocui pe cele italiene în România, iar avioanele F-16 americane vor continua să consolideze forţele aeriene ale ţării, a anunţat NATO într-un comunicat. În Bulgaria, aeronavele olandeze F-35 vor prelua funcţiile avioanelor spaniole Eurofighter. În ultimii ani, o serie de aliaţi au ajutat Bulgaria şi România să asigure securitatea spaţiului lor aerian. NATO aminteşte că Aliaţii au decis să lanseze această misiune de apărare în 2014 ca garanţie pentru membrii de pe flancul estic al Alianţei după anexarea Crimeii de către Rusia. De atunci, mai mulţi aliaţi au sprijinit misiunea, în parteneriat cu Forţele Aeriene Bulgare, prin rotaţie./ddaniela/dsirbu
www.bnr.bg – 13 aprilie