Şedinţa constitutivă a noului Parlament din Ungaria va avea loc pe 2 mai

Pe baza consultărilor prealabile, şeful statului demisionar, János Áder, a convocat şedinţa de constituire a noului Parlament de la Budapesta, pentru 2 mai, potrivit informaţiilor televiziunii comerciale ungare ATV, citate de portalul infostart.hu. În conformitate cu prevederile legale, şedinţa constitutivă trebuie să aibă loc în termen de 30 de zile de la alegeri, respectiv până pe 3 mai. La această şedinţă, preşedintele Ungariei va face o propunere pentru noul premier care va fi ales de Parlament, cu peste jumătate din voturi. Alianţa FIDESZ-KDNP are o majoritate parlamentară de două treimi, ceea ce înseamnă că va avea 135 de locuri în noul Parlament. Astfel, pe 2 mai, Viktor Orbán va fi ales premier pentru a cincea oară. Partidul Momentum se pregăteşte pentru boicotarea şedinţei constitutive a noului Parlament. Pe de altă parte, deputatul formaţiunii Poate Fi Altfel Politica (LMP), Péter Ungár, a numit drept o direcție greşită faptul că opoziţia vrea să facă politică din participarea la această şedinţă, însă crede că necesitatea regândirii a politicii după câştigarea pentru a patra oară a acestei majorităţi parlamentare de două treimi este „legitimă”.

https://infostart.hu/belfold/2022/04/12/ertesules-majus-2-an-lesz-a-parlament-alakulo-ulese/rganciu/dsirbu