Aderarea Finlandei și Suediei la NATO va consolida securitatea în regiune și va ”schimba regulile jocului”, a declarat prim-ministrul lituanian, Ingrida Šimonytė, pentru postul de radio Žinių Radiją. ”Sprijinul fără precedent pe care îl vedem, în primul rând din partea Finlandei, dar și a Suediei, unde mai mult de jumătate din populație susține aderarea la NATO, cred că pentru noi, pentru securitatea regiunii Mării Baltice, va schimba regulile jocului”, a declarat premierul pentru Žinių Radiją. Potrivit premierului Ingrida Šimonytė, aderarea celor două state din regiunea Mării Baltice ar consolida ‘considerabil’ atât securitatea regiunii, cât și cea a NATO în ansamblu. ”De îndată ce o astfel de decizie va fi anunțată, consider că țările baltice ar avea un motiv foarte serios de a o saluta”, a spus ea. Prim-ministrul finlandez Sanna Marin a spus că Finlanda în următoarele câteva săptămâni va decide cu privire la problema aderării la NATO. Ea a adăugat că nu consideră necesar ca această decizie să fie luată în același timp cu cea a Suediei, dar că și-ar dori ca ambele țări ”să facă aceeași alegere”. ”The Times”, citând surse americane, a scris că Finlanda și Suedia se gândesc să devină membre NATO, în această vară. Potrivit acestora, calitatea de membru NATO pentru ambele țări a fost ”tema de discuţii și numeroase sesiuni” în timpul negocierilor dintre miniștrii de externe ai Alianței. Pe la sfârșitul lunii februarie, premierul suedez Magdalena Andersson a declarat că poziția Suediei rămâne neschimbată și țara își va stabili independent politica de securitate, dar o lună mai târziu ea a spus că Suedia trebuie să analizeze posibilitatea aderării la un bloc militar și că nu exclude aderarea la NATO. Pe 13 aprilie, Andersson nu a confirmat informațiile din presă conform cărora țara sa ar putea adera la NATO, în acest an./vdraguta/atataru
(www.interfax.ru – 14 aprilie)