Tribunalul din Blagoevgrad a amânat şedinţa de judecată privind solicitarea Procuraturii Regionale de a pune în aplicare executarea mandatului european de arestare emis de o instanţă din Bucureşti pe numele fostului ministru român, Elena Udrea.
Audierea a fost amânată, fiind solicitate informaţii autorităţilor române cu privire la condiţiile în care acesta ar trebui să-şi execute pedeapsa. Anterior, avocaţii Elenei Udrea au declarat că aceasta se teme că ar putea fi ucisă, dacă va fi închisă în patria sa. Fostul ministru a cerut azil politic în Grecia.
Următoarea şedinţă se va desfăşura pe data de 19 aprilie. Udrea a fost condamnată definitiv la şase ani de închisoare cu executare de către autorităţile române, pentru luare de mită şi abuz. Ea a fost reţinută la punctul de control al frontierei Kulata pe 7 aprilie, în timp ce încerca să părăsească Bulgaria cu destinaţia Grecia.
Traducere: Daniela Dumitru
DARIK (Bulgaria) – 14 aprilie