Carnea de miel, laptele și ouăle se numără printre alimentele care s-au scumpit în ultima perioadă, crescând astfel costurile cu masa de Paște. În magazine, carnea de miel se vinde în unele zone și cu 50 de lei pe kilogram, cu 35% mai mult față de anul trecut. Crescătorii de oi au precizat că au mărit prețul pentru că plătesc mai mult pentru furaje și carburanți. În această perioadă, autoritățile au demarat controale la agenții economici care pun în vânzare carne și produse din carne de miel.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 16 aprilie)/denisse