Prețurile tot mai mari la alimente, gaze și energie electrică reprezintă cea mai mare îngrijorare a românilor, potrivit unui sondaj de opinie, realizat de CURS, la final de martie, început de aprilie. 53% dintre români se declară preocupați de aceste scumpiri. Războiul din Ucraina este, de asemenea, un motiv de îngrijorare pentru 18% dintre cei chestionați, iar corupția pentru 9% dintre ei. 6% se declară îngrijorați de starea de sănătate a populației și de funcționarea spitalelor și doar 3% de continuarea pandemiei. Sondajul a fost realizat la comanda PNL și are o marjă de eroare +/- 1,9%.
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 16 aprilie)./rpatulea/ilapadat