Iubitorii de lectură pot asista şi astăzi la numeroase manifestări culturale, la întâlniri cu scriitorii şi lansări de carte la Târgul de Carte Gaudeamus Radio România, organizat până mâine la Cluj-Napoca. Colega noastră, Anca Bota, de la Radio România Cluj, transmite.
Reporter: Anca Bota – Sunt prezenți în spațiul amenajat în Piața Unirii peste 60 de participanți: edituri, distribuitori de carte românească și străină, muzică și jocuri educative. De altfel, se poate observa un interes crescut în zona standurilor cu cărți și jocuri pentru cei mici. Sunt mulți părinți, însoțiți de copii, veniți să își aleagă singuri volumele preferate pe care să le citească în vacanța școlară care tocmai a început. Probabil cel mai așteptat eveniment al zilei se întâmplă în foarte scurt timp, la ora 14:00, și este organizat de Fundația „Transilvania Leaders” și Editura Școala Ardeleană. Este vorba despre lansarea volumului „Minuni trăite”, scris de Corina Chiriac. Volumul a apărut în colecția „Nnoua spiritualitate”, cu o prefață de Dumitru Constantin Dulcan, este coordonatorul seriei./denisse
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (16 aprilie)